marți, 11 ianuarie 2011

AGNITA FREE SPIRITS

Dragoş (dream_car): "Pasiunea este atât de mare încât am ajuns dependenţi de natură, motoare, noroaie, şurubărit....iar nebunia este pe măsură".
            În urmă cu 5 ani, mânaţi de pasiunea pentru adrenalină, off-road şi motoare puternice, Sergiu  (Sese) şi Dragoş (Dream_car), doi tineri din oraşul Agnita, au înfiinţat Asociaţia Sportivă Agnita Free Spirits şi astfel au intrat lumea unde 4x4 nu este egal cu 16.  Într-un timp relativ scurt, au reuşit să se facă remarcaţi în rândul "colegilor de breaslă", participând la diferite etape ale Campionatului National, la diferite Cupe, adunând astfel în clubul lor , 20 de membrii şi un lot de 6-7 maşini.  Majoritatea maşinilor sunt Suzuki Samurai, însă la loc de cinste stă marele Mitsubishi Pajero care-i ţine companie micuţei şi puternicei Vitara.
Până în anul 2010 au organizat 3 ediţii ale "Agnita Free Spirits Ride", iar în august 2011 urmeaza cea de-a IV-a ediţie. De lăudat este faptul că în 2010, Agnita Free Spirits Ride, a fost cel mai mare eveniment offroad din ţară, cu 70 de echipaje la start, atragând asupra lor atenţia celor mai importante reviste de profil, printre care : DeTeren, Promotor, AutoMotoSport, Offroad.com şi multe altele.
Un alt eveniment important, unic în ţară, poate şi în Europa, este Agnita Ladies Ride, care în martie 2011 işi va desfăşura cea de-a II-a ediţie. La start o să fie aliniate 30 de echipaje, iar regula e simplă...doamnele conduc, iar domnii sunt copiloţi. Cum s-a născut Agnita Ladies Ride - Dragoş (dream_car) : "Întâlnirea doamnelor a luat naştere anul trecut la ideea Mihaelei, prietena mea, care s-a gândit să facem ceva şi pentru soţiile şi prietenele piloţilor, pentru că ele îi insoţesc la fiecare eveniment şi nu au parte niciodată de adrenalina unui pilot de 4x4."
De apreciat este faptul că , pentru fiecare întâlnire organizată, cei de la Free Spirits au beneficiat de suportul necondiţionat al autorităţilor care au realizat că astfel de evenimente nu pot fi decît  un real ajutor. Aşadar, Primăria Oraşului Agnita, Ocolul Silvic Agnita, Poliţia Agnita, Primăria comunei Chirpăr, Primăria comunei Merghindeal, au ajutat această mişcare să îşi desăvârşească cu succes cele mai mari si totodată unice evenimente off-road din România. 
Ascensiunea Agnita Free Spirits continuă, iar cu amabilitatea lui Sergiu şi a lui Dragoş o să vă ţin la curent cu următoarele evenimente pe care "nebunii frumoşi" ai off-road -ului le pun la cale.


Sus

4 comentarii:

  1. Ce fac oamenii astia e de-a dreptul senzational. Am surprins si eu cateva cadre superbe in 2009 pe traseul de langa strand.

    RăspundețiȘtergere
  2. La urmatorul eveniment sunt prezent...cu 7 camere si 5 aparate foto. Asa ceva nu e de ratat. Bravo lor...merita!

    RăspundețiȘtergere
  3. te asteptam cu drag cu toate aparatele din dotare.chiar aveam de gand sa gasin pe cineva sa se ocupe strict de asta,.....asa ca tinem legarura.

    RăspundețiȘtergere
  4. @dream_car. Vin cu cea mai mare placere, numai sa ma anunti din timp de urmatorul eveniment.

    RăspundețiȘtergere