miercuri, 9 februarie 2011

Eveniment

Lolele ocupă Agnita, Sibiu, Cincu şi MarpodAnul acesta "Fuga Lolelor", este specială, deoarece se sărbătăreşte un secol de la reînvierea acestei tradiţii de către meşterii breslaşi din Agnita. La festival vor participa peste 200 de lole din ţară şi din Germania cu vărste de la 3 până la peste 60 de ani. Ca o noutate, lolele organizează parade şi la Marpod şi Cincu, deoarece şi în aceste localităţi există obiceiul lolelor. Acest obicei îşi are originea în secolul al XVII - lea cînd se practica nu doar în Transilvania, ci şi în localităţi din Austria, Elveţia şi Germania. Există multe legende privind originea acestui obicei; cel mai probabil însă acesta este legat de tradiţia înmânării lăzilor de breaslă noilor conducători, acestea fiind păzite împotriva spiritelor rele de catre personaje mascate numite Lole sau Urzeln.   


Programul evenimentului:
Vineri 11 februarie
Vineri vor sosi la Sibiu invitaţii din Germania, foste lole. Aceştia vor participa la ora 17, la vernisajul expoziţiei "100 ani - Parada Lolelor", la Muzeul de Etnografie Săsească "Emil Sigerus", Sibiu.
Sâmbătă 12 februarie
Sâmbătă de la ora 9.00, lolele vor fi în Cincu. La ora 12.30 lolele vor sosi la Sibiu, unde vor organiza parada din Piaţa Mare şi pe strada Nicolae Bălcescu. Ziua se va încheia la Marpod cu un spectacol la ora 15.30, urmat de masa festivă.
Duminică 13 februarie
Lolele se întorc la Agnita. Spectacolul itinerant debutează la ora 10.20 şi cuprinde parada lolelor, a personajelor tradiţionale şi intonarea imnului Transilvaniei. După paradă, lolele se vor organiza în grupuri şi vor colinda străzile orasului pocnind din bice pentru alungarea spiritelor rele şi servind trecătorii cu gogoşi. Spectacolul se încheie seara cu un bal al lolelor.   
Sursa: Sibiu 100%            

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu