miercuri, 22 decembrie 2010

Decât cu botez din ăsta...mai bine fără copii.

      Nu am văzut ceva mai înspăimântător în toată viaţa mea, este de-a dreptul sinistru ce se petrece în momentul în care un copilaş de nici două luni este botezat. Refuz să cred că am trecut şi eu prin aşa ceva şi încă mai sunt în viaţă sau cel puţin nu sufăr de vreo boală. Din câte îmi aduc eu aminte de prin cărţile alea cu poveşti simpatice după care îşi ordonează bisericile ortodoxe tacticile de botez şi nu numai, nu zicea nicăieri că săracul copilaş trebuie vârât cu totul în apa aia de câteva ori. Au fost cazuri în care copiii au murit din cauză că au înghiţit apă, sau mai ştiu eu ce boli s-au legat de ei, marcându-i pe viaţă. Tot cărţile alea simpatice spuneau că Hristos a fost botezat în jurul vârstei de 30 de ani, nu? Oare Ioan Botezătorul l-a băgat cu totul în apa Iordanului, scăldându-l de câteva ori? Botezul ăsta e ceva simbolic până la urmă....păi n-ar putea preotul respectiv să-i toarne câteva picături pe frunte, tot simbolic? Se pare că nu. Eu cred că , dacă nu te scaldă ăia de câteva ori în cazanele alea, o să ai probleme pe viitor. O să te vadă D-zeu pe stradă şi o să zică : "Ăsta nu e scăldat destul, i-au rămas două degeţele afară, sau un călcâi, sau vârful nasului". Şi în plus de asta, n-ar fi mai uman să laşi copilul să crească şi după caţiva ani sa-l întrebi ce religie vrea să urmeze? Bine, am înţeles, îţi poţi schimba religia când vrei......degeaba, tot scaldat în cazanele alea ai fost când erai mic. Ce se întâmplă dacă botezul trebuie făcut iarna, când în biserică e mult mai frig decât afară şi copilul ăla este dezbrăcat complet şi băgat în cazanul ăla? Ce se întâmplă dacă refuzi să-ţi botezi copilul (tocmai din aceste considerente) şi o faci peste căţiva ani? Acum să nu mă luaţi cu faze că "te bate D-zeu" sau "e păcat"....nu te bate absolut nimeni şi nu e nici un păcat.

2 comentarii:

  1. Ba Sandule dar ti-ai gasit subiect sa-ti pui pe blog...eu am terminat Seminarul si Teologia dar niciodata nu am auzit un caz in care sa moara un copil la botez sau sa ia o boala ceva din cauza aia...(of of,mai mai)...iar faza k Iisus Hristos e ca atunci a fost instituita Taina Botezului...atunci a fost facut prima data...normal cartile spun k asa sa se faca...sa se scufunde de 3 ori...asta e practica veche..dar se poate turna si apa..a foarte bine...parerea mea e ca subiectul asta nu prea 'da bine pe ecran'...

    RăspundețiȘtergere
  2. "Tragedie la un botez - Bebeluş de o lună şi jumătate a murit asfixiat" - sursa Gandul
    "Tragedie în Sibiu. În timpul ceremoniei de botez, un copil a murit, anul trecut, după ce a fost cufundat în apă." sursa Realitatea
    Acum da-mi tu un exemplu din biblie de un copil botezat, un singur exemplu.

    RăspundețiȘtergere